Iată câteva aspecte esențiale din interviu:

Care este profilul MEDCITY în industria sănătății?

MEDCITY este unicul dezvoltator imobiliar din regiunea Europei de Sud-Est (SEE) dedicat domeniului medical.

Acest concept a fost dezvoltat pe baza a doi factori importanți: un istoric solid de proiecte de succes în domeniul medical, alături de creșterea remarcabilă a sectorului medical privat și lipsa de pe piața imobiliară a spațiilor dedicate, care să deservească activității acestuia. Astfel, MEDCITY a devenit o forță inovatoare, impunându-se ca principal investitor imobiliar în dezvoltarea celei mai mari rețele de clădiri special concepute pentru activități medicale, în ultimii 15 ani.

În plus, MEDCITY acoperă o gamă largă de servicii în dezvoltarea clădirilor medicale, precum design, management de proiect și construcție, consultanță tehnică specializată și gestionarea instalațiilor.

Ca parte a Grupului SOFMEDICA, o organizație de top în Europa, axată pe inovația în domeniul medical încă din 1994, în sectoare precum tehnologia medicală, operațiuni medicale și educație, echipa beneficiază de o perspectivă de 360°, care, împreună cu expertiza sa unică și dedicarea continuă, a permis MEDCITY să gestioneze orice proiect legat de infrastructura de sănătate.

 

Care este strategia pentru operațiunile voastre din România și cum se integrează afacerea locală în amprenta regională a companiei?

În prezent, având aproape întreg portofoliul din România complet ocupat, cu o durata medie a contractului de închiriere de 10 ani, obiectivul nostru principal pentru următorii 3-5 ani include un plan ambițios de extindere a rețelei noastre de clădiri.

Obiectivul nostru general este să stabilim ecosisteme medicale inovatoare, care respectă cele mai înalte standarde, prin dezvoltarea unor facilități medicale de top, eficiente din punct de vedere energetic și sustenabile, în proximitatea marilor zone urbane. Credem cu fermitate că aceste concepte imobiliare dedicate serviciilor medicale de ultimă generație vor răspunde nevoilor în schimbare ale comunității, promovând totodată progrese în domeniul îngrijirii medicale.

Este important de menționat că afacerea noastră din România a prosperat prin eforturi dedicate de-a lungul timpului. Pe baza acestui succes, ne avântăm acum într-o călătorie de extindere a prezenței în România și dincolo de granițele sale, în alte țări din regiunea SEE, unde grupul nostru are deja o prezență puternică.

Suntem entuziasmați de oportunitățile care ne așteaptă și rămânem dedicați livrării unor concepte imobiliare excepționale pentru sectorul medical, în timp ce cultivăm relații de lungă durată în cadrul comunităților pe care le deservim.